Constantin a înţeles că religia creştină putea fi folosită cu eficienţă ca forţă înnoitoare şi unificatoare în cadrul marelui său plan de dominaţie imperială. Adoptând temelia creştinismului pentru a câştiga sprijin în vederea atingerii ţelurilor sale politice, el a hotărât să unifice poporul sub o religie catolică, sau universală. Obiceiurile şi sărbătorile păgâne au primit nume creştine. Preoţilor creştini li s-au acordat statutul, salariul şi autoritatea preoţilor păgâni.
Deoarece urmărea unitatea bisericii, din raţiuni politice, Constantin a redus la tăcere vocile disidente nu pe baza adevărului doctrinar, ci pe baza aprobării majorităţii. Marile neînţelegeri dogmatice din sânul Bisericii Creştine, extrem de divizată, i-au dat prilejul de a interveni în calitate de mediator „trimis de Dumnezeu“. În urma tratativelor sale cu donatiştii din Africa de Nord şi cu adepţii lui Arius din partea orientală a imperiului, el a descoperit repede că puterea de convingere nu era suficientă pentru a crea o religie unificată şi durabilă. Primul conciliu ecumenic din istoria bisericii a fost convocat de el cu scopul de a rezolva controversa arianistă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu