vineri, 29 septembrie 2017

In Jesus Name - Israel Houghton - Lakewood Church

Hei, salut, ce faci ? - Nimic, merg în viaţă mai departe

Nimic nu mă mai desparte 
De-a mea soartă: dezlipit 
De părinţi, trecut, de casă 
M-am pornit spre infinit 

Viaţa-mi pare o poveste 
Nu mă uit că scurtă-mi este 
Vreau din plin să-i gust amarul 
Poate-oi da cumva de dulce 

Zile trec, cu luni, cu anii 
Alergăm să dobîndim 
Un loc cît mai bun sub soare 
- Da ce, eu sunt mai prejos ca alţii ? 
Că ei au, dar eu nu pot ? 

Aiureală, nebuneală 
Vîlvătaie, stres şi nervi 
Şi nu mai apucă omul 
Să trăiască din ce-a strîns 

Vine-acasă bietul - singur 
Îl aşteaptă frigu-n casă 
Poate are şi nevastă 
Poate şi copii - dar tot e singur 

La servici probleme 
Şi reţineri de salariu 
Criză, preţuri, dar dorinţe 
Oferte, posibilităţi 
Şi aşa mai departe 

Aleargă omul, toată lumea 
În cerc nebun, demonic 
Să nu mai vadă se doreşte 
Să nu gîndească unde-ajunge 
În final 

Iar filmul vieţii tot mai şters 
În jur culori, în suflet gol 
- Opreşte, omule ! 
Se-aude-un glas 
Dar în urechi sunt căşti 
Cu muzică din smartphone 

E-atîta stres, atîta oboseală 
Că vrem şi noi un pic de linişte 
Şi-n vuietul petrecerii şi goanei după vînt 
Aceeaşi voce sună-n gînd: 
- Pregăteşte-te să te-ntîlneşti cu Dumnezeu 
Pocăieşte-te, împacă-te cu El 
E bine azi s-o faci 
Aici, pe terra, poţi să îţi alegi destinul 
Vieţii ce urmează dincolo 

E Rai şi iad, e Dumnezeu şi diavol 
Unul hidos îşi bate joc în cel mai josnic mod de tine 
Altul milos, plin de iubire, te aşteaptă 
Să-L rogi ca să te ierte şi să recunoşti 
Că ai nevoie chiar azi de El 

Ştii, poate zici 
- Lăsaţi-mă în pace cu a voastre basme 
Nu vezi progres, curînd ne vom muta pe lună 
Tehnologii din ce în ce mai avansate 
Control total - ai auzit ce-i asta ? 
Sistemul nu mai ţine mult şi omenirea 
Pe ne-aşteptate se va pomeni 
cu Dumnezeu faţă în faţă 
Plin de mînie şi-a Lui dreaptă judecată 
Deja va face aşteptata mult dreptate 

Poate mai zici: 
Ce nu vine Dumnezeu să pună capăt răului 
Dar tu eşti pregătit pentru acest eveniment 
Or poate fiindcă te aşteaptă şi pe tine încă 
Amînă judecata Sa finală 

Însă, nu te-mpăca cu acest gînd viclean 
Ce vine chiar din gura lui satan 
Lasă că reuşeşti tu, mai ai zile 
Dar, spune-mi, omule 
Ştii tu oare, ce va fi cu tine mîine 
Poate chiar azi, chiar în secunda următoare 
Dumnezeu decis-A să îţi taie firul vieţii 
Şi-atunci ia bine şi gîndeşte-te 
Ce poate fi cu tine 

Fiindcă Dragostea Sa se aplică tuturor 
Pînă ce, pe neaşteptate, nu a-nceput Stăpînul judecata 
Atunci deja El va lucra doar după Dreptate 

Nu neglija oferta Lui pentru-al tău suflet 
Eu sper că nu vrei să arzi veşnic 
În iad, fiindcă azi ai lăsat pe mîine 
E nesigură decizie, iar eu cred că tu 
Te-ai săturat să te mai chinui 

Într-aşteptare şi-mplinire 
Stă doar decizia ta - 
Nu crezi ? 
Încearcă şi-ai să vezi 

Cu Doamne-ajută sper 
Să ne vedem acolo, sus, 
În Cer 
În Rai la Dumnezeu !!! 
Amin !!! 

29.09.2017

marți, 26 septembrie 2017

Человек один со всём не справиться

Нечеловечный человек без человека 
Нечеловечно человек нечеловечный 
Нечеловечен человек нечеловечный 
Человеку одному - ой, очень нелегко 

Бывает сам, бывает с кем-то 
За делом взялся и задело 
То страх, то лень - 
А то желание 
Закончить поскорей 
Иль качество превыше 

Бывает много, разно 
И нюансы 
вокруг плетуться 
аж задушат 
а человек - 
сам думает - 
смириться 
иль дальше 
бунтовать 
или лучше 
всё-таки 
пахать 

Кто знает наверху - 
Скажите 
как быть сейчас - 
ну, а потом 
Что будет если 
не как я, 
а как Хозяин думает 
всё сделаю 

Хоть мы свободны думать 
как захочеться 
и сделать 
как считаем нужно 
прекрасно знаем что советом, делом 
нам чьей-то помощь иногда не помешает 
а иногда 
- Возьми и сделай сам 

Ну всё равно 
Как не крути 
Мы созданы 
Помочь друг другу 
В чём-то, как-то, где-то 
И потом 
Без Бога наша жизнь 
Такой облом... 

Так скажем тем кто рядом - 
Друг - или подруга 
(Вдруг) - ты не мешаешь 
И спасибо от души 
что помогаешь 

Мы думаем - 
Я то, и то успею 
Я сам, сама 
Я справлюсь - 
Но не всегда. 

Запоминаем 
Нам нужны друзья 
ведь в этой жизни 
Без помощь свыше 
Невозможно 
Ни жить нормально 
ни дышать 
А уж, тем более 
На небесах попасть 

Молитесь Богу 
И друзей цените 

26.09.2017

Iphone 8, Iphone X — Ещё один шаг к тотальному контролю

luni, 25 septembrie 2017

DOAR ÎNAINTE - ONLY ВПЕРЕД: Isus a murit ca noi să trăim...Veșnic...în Rai...c...

DOAR ÎNAINTE - ONLY ВПЕРЕД: Isus a murit ca noi să trăim...Veșnic...în Rai...c...: Răbdare, fiule - mai e puțin și se sfîrșește așteptarea veni-va de acolo - sus - din cer pentru cei drepți eliberarea Răbdare, fii...
Sunt aici, nu sunt de aici, plec de aici cînd vrea Stăpînul. Mă așteaptă o viață mai bună în lumea de dincolo. Cine e gata să-și ia rămas bun de la Terra în orice moment - lucru inevitabil - momentul dat face parte din agenda perfectă a Creatorului întregii omeniri. E timpul să ne gîndim la cele veșnice, căci sus e totul gata ! Împacă-te cu Cel ce te-a creat chiar azi ! Restul e scris în Biblie ! Citește, roagă-te, aplică ! Cu Doamne ajută sper să ne vedem Acasă ! P.S. Dedic acest blog Lui, vouă și mie !

vineri, 22 septembrie 2017

Dacă te încrezi în Dumnezeu e mai ușor în viață.


Aurul se curăță în foc, iar sufletul omului - în încercările vieții.


Și bune, și rele. Toate spre binele nostru, dacă ne încredem în Dumnezeu.


Ai ceva pe suflet ? Spune-I lui Dumnezeu - El te înțelege !


Nimeni nu știe cînd pleacă de aici - e timpul să ne pocăim. Acum !!


Marea e mare - Dumnezeu e și Mai Mare - e Cel Mai Măreț !!!


Citind Biblia învățăm a trăi.


Sunt lucruri peste puterile noastre Cineva e gata să ne ajute


Încrezîndu-mă în Dumnezeu am de toate


Mergi înainte și nu te opri Cu Dumnezeu vei reuși !


Toate își au timpul lor Fă tot la timp


Mai bine să spui decît să taci Mai bine să taci decît să spui


Rugăciunea și credința în Dumnezeu rezolvă tot !


Bine e să fii bun la suflet... chiar dacă doare.


Iartă, uită și trăiește-ți cu folos viața.


Cine își trăiește viața căutînd defecte la alții a uitat că este om.


luni, 18 septembrie 2017

Roman Savochka: 6 вещей, которые принесёт нам Новое Пробуждение

Roman Savochka: 6 вещей, которые принесёт нам Новое Пробуждение: Я верю, что в ближайшие несколько лет в наши страны прийдет Великое Пробуждение. Свои мысли о том, почему я так считаю, я подробно изло...

Dumnezeu este Dragoste dar și „un foc mistuitor”, adică Dreptate.

Dumnezeu este Dragoste dar și „un foc mistuitor”, adică Dreptate. El ne iubește, dar dacă nu ne pocăim, urmează judecata Sa !
Unii nu cred că El a secat apele Mării Roșii, deaceea Dumnezeu a trebuit să sece Oceanul: ce dovezi mai trebuie să recunoaștem că depindem total de El ???
Pocăiește-te, azi cît mai ești în viață, mîine poate fi tîrziu, DOAR AICI DECIDEM UNDE VOM FI DINCOLO !!!
Nu atrage mînia lui Dumnezeu prin neascultarea și nesupunerea ta, smerește-te, recunoaște că depinzi total de El și El va fi mereu cu tine !!!
Dacă-I ceri ajutorul Său, El îți va da puteri și resurse să faci voia Sa pe acest pămînt, trăind pe placul Său !Roagă-te lui Dumnezeu, în Numele Fiului Său Iisus, să te ierte și vei fi scăpat de iad !!!
„ ... Petru le-a răspuns:
– Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt!
Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru!
Şi cu multe alte cuvinte el mărturisea şi îi îndemna zicând:
– Mântuiţi-vă din mijlocul acestei generaţii corupte! ”
Faptele Apostolilor 2:38-40, Biblia, Noua Traducere în Limba Română (NTLR)
1. https://www.biblegateway.com/passage/?search=Faptele+Apostolilor+2%3A38-40&version=NTLR
2. https://www.biblegateway.com/passage/?search=1+Ioan+4%3A8-10&version=NTLR
3. https://www.biblegateway.com/passage/?search=Evrei+12%3A29&version=NTLR

duminică, 17 septembrie 2017

OMUL E DOAR OM

Mulți dintre oameni
au fost sceptici
cu privire la secarea Mării Roșii
și trecerea lui Israel
ca pe uscat
prin mare
însă iată
acum Dumnezeu a mutat Atlanticu
pe străzile din Miami
și alte orașe și regiuni
din America
secând oceanul
pe unele porțiuni
deci
uite că Dumnezeu poate
nu numai să croiască o cărare
prin mare
ci chiar să mute marea
pe străzile orașelor
unde e știința omenirii acum
de ce n-a oprit vânturile și valurile
Atlanticului
omul
e doar om
și nu e Dumnezeu
ca să dețină întreaga știință
din univers
Doamne
binecuvintează America cu fericire și Cuvântul Tău

12-09-2017 Cluj, Autor: Ioan Daniel

miercuri, 13 septembrie 2017

Запись вокала

Isus a murit ca noi să trăim...Veșnic...în Rai...cu Dumnezeu !!! Împacă-te cu Cerul Chiar Acum !


Răbdare, fiule - mai e puțin

și se sfîrșește așteptarea

veni-va de acolo - sus - din cer

pentru cei drepți eliberarea


Răbdare, fiică, îți promit

te duc acolo unde vrei

la Mine, sus, în Rai un loc

Special for you stă pregătit


El Însuși - Dumnezeu

prin Sfîntul Său Cuvînt promite

nu vor fi lacrimi, nici dureri 

Ci Numai Bucurie Sfîntă !!!


Rabdă și taci

În luptă te avîntă

învață să învingi

cum Eu am biruit

- căci Raiul pregătit 

e pentru cei

ce-n viață 

răul 

doar prin bine -

au biruit


nu mai e mult 

și ziua se apropie

cînd toți la judecată-n

Fața Creatorului vom sta

cei ce-au trăit cum Domnul vrea

În Rai la El vor merge


...iar cei ce în plăceri, păcat se desfătează

pe Dumnezeu cu aroganță Îl sfidează

zicîndu-și: ,, suntem liberi !!! ,, vor ajunge

în chinuri veșnice - în focul care nu se stinge


există o plăcere sfîntă de-a trăi

curați și veșnic fericiți

smerenie, să recunosc

că eu depind de Dumnezeu

și totul înspre Bine Doar se schimbă !!!


însă eu dacă mă îngîmf

și-aleg pe diavol ca stăpîn

voi deveni un veșnic scrum în chinuri

Dar Dumnezeu la nimeni asta nu dorește


tu mai degrab' împacă-te cu Dumnezeu

acceptă voia Sa și Planul Său 

acceptă că Isus muri în locul tău

ca azi să fii iertat prin Harul Său ! 

P.S. Hotărește să trăiești cum Îi place lui Dumnezeu - nu vei regreta niciodată !      Amin !

ONLY ВПЕРЕД: Hotărește să trăiești cum Îi place lui Dumnezeu - ...

ONLY ВПЕРЕД: Hotărește să trăiești cum Îi place lui Dumnezeu - ...: Răbdare, fiule - mai e puțin și se sfîrșește așteptarea veni-va de acolo - sus - din cer pentru cei drepți eliberarea Răbdare, fiică, î...

Rend Collective - Build Your Kingdom Here OFFICIAL

vineri, 8 septembrie 2017

NewsNet Creştin: Florin Iosub �� LGBTQIA+ din perspectiva creaționi...

NewsNet Creştin: Florin Iosub �� LGBTQIA+ din perspectiva creaționi...: Relativismul și inclusivismul postmodern au introdus în discuție și promovează tot mai mult uniformizarea valorilor și a credințelor, în ...

Dumnezeu i-a creat bărbat și femeie: genuri distincte, separate și complementare. Nu i-a făcut unisex și apoi să le dea un termen de grație în care decidă ce vor să fie (bărbat sau femeie), nu i-a întrebat ce gen vor să fie sau dacă le place sau nu că sunt așa, nu le-a dat nicicum posibilitatea să își schimbe ”ambalajul”… A fi bărbat sau femeie este o chestiune care ține de autoritatea și intenția lui Dumnezeu în creație.
Dumnezeu i-a creat intenționat bărbat și femeie. Nu în sensul competițional sau în termeni de capabilitate (ceea ce ar alimenta lupta dintre misoginism și feminism), ci în termeni de responsabilități diferite și de completare reciprocă. Prin inițierea familiei ca unirea inseparabilă și complementară dintre un bărbat și o femeie Dumnezeu direcționează creația înspre multiplicare și perpetuare, dar și spre asumarea unor roluri diferite ca responsabilitate: soț, soție, tată, mamă. Astfel diferențele nu sunt simpliste, formale, ci sunt profunde atât în plan material/genetic (ex cromozomii sexuali la bărbat sunt XY, iar la femeie sunt XX, ceea ce implică modificări structurale organice), cât și în plan psihologic și spiritual. Astfel, intervenția omului asupra identității sale formale ( a genului) sau asupra identității sale interioare (a spiritului) nu face altceva decât să mărească și mai mult tensiunea și zbaterea interioară a celor care nu înțeleg procesul creației și se raportează greșit față de Creator.
Dumnezeu i-a creat cu un scop ca bărbat și femeie. Scopul lui Dumnezeu este acela de a se face vizibil pe Sine, Dumnezeul invizibil, prin chipul și asemănarea Lui în om. Bărbatul și femeia au fost creați ca o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu, a moralității Sale, a spiritualității Sale, a întrepătrunderii autorității Lui cu sensibilitatea și dragostea Lui, dar și a complementarității și relaționării din divinitate, în Sfânta Treime. Mai mult de atât, accentul comuniunii dintre bărbat și femeie, ca reprezentare a chipului lui Dumnezeu, cade pe relație, pe unitate și desăvârșire morală. Datorită pervertirii chipului lui Dumnezeu în om și a decăderii morale, comuniunea dintre bărbat și femeie a căpătat o nouă valență: fiind decăzuți spiritual au căutat împlinirea în relația fizică, ceea ce a dus la o sexualizare excesivă a acestei relații. Cu timpul, umanismul a ajuns să promoveze ideea că împlinirea relațională are de-a face 99.9% cu forma materiei , cu implicații sexuale, această pervertire scoțând din ecuație valoarea spirituală a relației de cuplu.
În contextul nemulțumirilor crescânde ale omului cu privire la identitate și raportare relațională, înțelegerea procesului creației și a autorității lui Dumnezeu în creație, dar și revenirea la forma inițială a creației prin redobândirea chipului lui Dumnezeu în om, reprezintă soluția care poate readuce cu sine împlinire și satisfacție atât în plan personal, cît și relațional. Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că suntem așa pentru că Dumnezeu ne-a creat așa. El este singurul care are autoritate în procesul creației, pe fond și pe formă, și are un scop clar cu privire la felul în care am fost creați. Viața noastră nu este un simplu rezultat al unei combinații cromozomiale, nu este în nici un caz o greșeală, și nu vine la pachet cu nici o contradicție între interior și exterior…viața noastră este rezultatul creației directe a lui Dumnezeu și nu implică doar existența noastră fizică, limitată, ci și existența noastră spirituală, veșnică.