Dumnezeu i-a creat bărbat și femeie: genuri distincte, separate și complementare. Nu i-a făcut unisex și apoi să le dea un termen de grație în care decidă ce vor să fie (bărbat sau femeie), nu i-a întrebat ce gen vor să fie sau dacă le place sau nu că sunt așa, nu le-a dat nicicum posibilitatea să își schimbe ”ambalajul”… A fi bărbat sau femeie este o chestiune care ține de autoritatea și intenția lui Dumnezeu în creație.
Dumnezeu i-a creat intenționat bărbat și femeie. Nu în sensul competițional sau în termeni de capabilitate (ceea ce ar alimenta lupta dintre misoginism și feminism), ci în termeni de responsabilități diferite și de completare reciprocă. Prin inițierea familiei ca unirea inseparabilă și complementară dintre un bărbat și o femeie Dumnezeu direcționează creația înspre multiplicare și perpetuare, dar și spre asumarea unor roluri diferite ca responsabilitate: soț, soție, tată, mamă. Astfel diferențele nu sunt simpliste, formale, ci sunt profunde atât în plan material/genetic (ex cromozomii sexuali la bărbat sunt XY, iar la femeie sunt XX, ceea ce implică modificări structurale organice), cât și în plan psihologic și spiritual. Astfel, intervenția omului asupra identității sale formale ( a genului) sau asupra identității sale interioare (a spiritului) nu face altceva decât să mărească și mai mult tensiunea și zbaterea interioară a celor care nu înțeleg procesul creației și se raportează greșit față de Creator.
Dumnezeu i-a creat cu un scop ca bărbat și femeie. Scopul lui Dumnezeu este acela de a se face vizibil pe Sine, Dumnezeul invizibil, prin chipul și asemănarea Lui în om. Bărbatul și femeia au fost creați ca o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu, a moralității Sale, a spiritualității Sale, a întrepătrunderii autorității Lui cu sensibilitatea și dragostea Lui, dar și a complementarității și relaționării din divinitate, în Sfânta Treime. Mai mult de atât, accentul comuniunii dintre bărbat și femeie, ca reprezentare a chipului lui Dumnezeu, cade pe relație, pe unitate și desăvârșire morală. Datorită pervertirii chipului lui Dumnezeu în om și a decăderii morale, comuniunea dintre bărbat și femeie a căpătat o nouă valență: fiind decăzuți spiritual au căutat împlinirea în relația fizică, ceea ce a dus la o sexualizare excesivă a acestei relații. Cu timpul, umanismul a ajuns să promoveze ideea că împlinirea relațională are de-a face 99.9% cu forma materiei , cu implicații sexuale, această pervertire scoțând din ecuație valoarea spirituală a relației de cuplu.
În contextul nemulțumirilor crescânde ale omului cu privire la identitate și raportare relațională, înțelegerea procesului creației și a autorității lui Dumnezeu în creație, dar și revenirea la forma inițială a creației prin redobândirea chipului lui Dumnezeu în om, reprezintă soluția care poate readuce cu sine împlinire și satisfacție atât în plan personal, cît și relațional. Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că suntem așa pentru că Dumnezeu ne-a creat așa. El este singurul care are autoritate în procesul creației, pe fond și pe formă, și are un scop clar cu privire la felul în care am fost creați. Viața noastră nu este un simplu rezultat al unei combinații cromozomiale, nu este în nici un caz o greșeală, și nu vine la pachet cu nici o contradicție între interior și exterior…viața noastră este rezultatul creației directe a lui Dumnezeu și nu implică doar existența noastră fizică, limitată, ci și existența noastră spirituală, veșnică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu