sâmbătă, 21 iulie 2018

“Acei credincioși, acel grup de oameni, acei mijlocitori m-au trântit la pământ în domeniul spiritual”, a declarat el pentru CBN News. “Când am intrat în cartier, i-am văzut că erau în părtășie, ținându-se de mâini. Se țineau cu adevărat de mâini, la propriu? Asta nu știu, dar la nivel spiritual este cert că se țineau de mâini. Și au reușit să mă alunge din cartier”, a adăugat el. Ramirez a mărturisit că și-a întrerupt planul diabolic datorită puterii rugăciunilor creștinilor. El îi încurajează acum pe creștini să extindă sfera rugăciunilor lor și să se roage pentru școli, pentru cartier și pentru întreaga națiune. Pastorul a spus că nu va renunța la ceea ce a dobândit în Hristos pentru nimic altceva din lumea aceasta. “Timp de douăzeci și cinci de ani, am reușit să fac orice pentru oricine, oriunde”, a spus Ramirez, conform CBN News. “Îmi doresc ca toți să fim nebuni pentru a-L câștiga pe Hristos. El e viața mea. E suflarea mea din fiecare moment. El merge cu mine. Am auzit sunetul vocii Lui în urechea mea”, a adăugat el. https://crestintotal.ro/2018/07/01/un-fost-satanist-sustine-ca-rugaciunile-crestinilor-l-au-impiedicat-sa-isi-duca-la-indeplinire-planurile-malefice/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu