sâmbătă, 3 august 2024

Forțele Combatante Celeste

În timp ce ei încearcă
Să ne distragă
De la adevărata fericire
Prin show-uri de prost gust
Noi ținem ferm
Pasul
Pe drumul îngust
E cam scump prețul
Plătit de mulți
Pentru pseudo-libertatea
De ei, promisă
În fața minciunii crase
Doar Adevărul rezistă
Cade Baal
E în praf Astartea
Lumina cutremură
Pînă și „Haldeea”
În Hades nu ajung
Mulți ce lunecau
Spre pieire
Fiindcă Preasfîntul
Pe mulți,
Din mocirlă
I-a scos
Cel rău urlă fioros
Însă nu mi-e frică
Dumnezeu e cu mine
Îmi dă noi forțe
Și mă ridică
La ordinul Său
Detașamentul de Combatanți Înaripați
E gata într-o clipă,
Să atace tot iadul
Pentru a salva
A Sa iubită
Forțele Combatante Celeste
L-au zdrobit pe cel rău –
Iată că nu mai este,
Îngeri cu miile
Îi ajută pe cei
Ce în disperarea lor
Strigă către Dumnezeu!
Lumina Sa Sfîntă
Prefăcu întunericul
În zi
Hai, luptă, creștine
Nu pierde războiul
Nu te lăsa înfrînt!
Deschide-ne, Doamne,
Privirea
Să vedem în lumea cealaltă,
Oștirea
Ce luptă cu noi
Pentru a învinge dușmanul
Vrem, cu orice preț,
Să vedem Canaanul !
Soarele frumos, străluce
Din Cer, vești bune
Ne aduce,
Dumnezeu e aici
Nu a uitat de noi
Se bucură cu noi
Și ne ajută în nevoi !
Unde e mulțimea
Ce Îi cântă Osanale ?
Mă alătur acestui cor de sfînt
Să-L laud pe Stăpîn !
Noul Ierusalim
Își deschide porțile sale
Să primească toți sfinții
Ce intră cu veselie
În Cetatea Marelui Rege
Dansînd, aclamînd sfinte urale !
Detașamentul Forțelor Celeste,
Înaripate
E gata să mai intervină,
Fiindcă Comandantul Suprem
Mai are de împărțit
Pămîntenilor – Dragoste,
Milă și Dreptate...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu