vineri, 7 iunie 2024

Burlăcel / Însurățel

Voinicii sunt în parcare –
Să întîlnească domnișoare
Să se însoare cu ele
Că-s așa de frumușele
Iat’apare Ionel
Aranjat și sprintenel
Vorba-i blîndă, ca de miel,
Caracterul îi e de fier
Măi Petrică,
Vasilică
Nu faci pasul –
Roata pică
Cele domnișoare
Ce stau în parcare
Privesc cu speranță
Lipsite de aroganță
Des clipind, în zare,
Iată că apare
Ceata pețitorilor,
În parfumul florilor,
Domnișoară,
Bună seara !
O cafea ?
Că n-am țigară
Țin regim,
Fac sport,
Muncesc,
Doar pe una
Vreau să iubesc
Domnișor, salut !
Te însori ?
Vreau să te aștept cu dor,
Pînă seara de la muncă
Să fim iarăși,
Noi, în doi.
Și de vom avea copii
Să îi creștem îngeri vii,
Să nu alergăm după mulțime
Și să fim mulțumiți
Că avem apă și pîine !
Transmite mai departe
Surplusul de care ai parte
Și nu te îngrijora, fîrtate,
De ce va fi,
Căci Cel de Sus
Îți e aproape-oricînd
Chiar dacă Îl crezi departe !
Iată așa idila vieții
Își scrie povestea,
Dragostea, Ce ne dă culoare în veci rămîne –
Podoaba și zestrea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu