sâmbătă, 17 martie 2018

Doresc să‑L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să devin ca El în moartea Lui, pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea dintre cei morți. Filipeni 3:10-11: Doresc să‑L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să devin ca El în moartea Lui, pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea dintre cei morți.

   Dumnezeu ne cheamă la ascultare și supunere totală față de voia Sa, care este sfințirea noastră, adică separarea totală a gîndirii, faptelor și atitudinilor de sistemul de gîndire a celor fără Dumnezeu, proces posibil prin acceptarea și practicarea standardelor Divine în locul celor impuse, de multe ori, de societatea modernă, care uită că la baza dezvoltării și inovațiilor au stat și stau oameni care cred în Dumnezeu, iar ceilalți tot cu ajutorul abilităților date de Creator au lucrat și lucrează !

Un astfel mod de viață presupune restricții permanente și "bariere" în calea prăpastiei eșecului, pentru a nu cădea în "groapa" nimicitoare a păcatului ( de multe ori e mai bine să sufere trupul pentru ca sufletul să fie salvat) - ca să nu avem accident, respectăm regulile !!!
Viața poate fi trăită cu sens și satisfacție, doar mergînd pe drumul ( greu, dar posibil de parcurs cu ajutorul lui Dumnezeu ) ce duce spre cer, acolo unde vom avea ce caută omul toată viața: fericire și bunăstare absolută, fiindcă acolo e Rai, fiindcă Îl vom vedea pe Dumnezeu, Aleluia !!!
Doresc că această frumoasă zi de primăvară să ne ajute să vedem frumusețea ce a pus-o Dumnezeu în fiecare din noi !!!
Un weekend frumos la toți !!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu